Suntem o organizație non-guvernamentală, patronată de Rotary OCTO si definită/formată din adolescenți cu vârste cuprinse între 12-18 ani. Interact OCTO a luat naștere în anul 2018, până în prezent fiind organizate peste 50 de evenimente în scop caritabil.
Interact OCTO este cu și despre oameni. De la înființare și până acum am devenit o familie în care fiecare dintre noi împărtășește aceleași valori: prietenie, implicare, spirit de echipă.
Misiunea noastră este de a ajuta și de a aduce o schimbare pentru persoanele sau grupurile care au cea mai mare nevoie de ajutor. În viziunea noastră, evenimentele organizate au dublu rol: participanții au ocazia de a se distra alături de prieteni în timp ce ajuta o cauză nobilă prin donații.
Avem două sesiuni de înscrieri pe an, cea de toamnă și cea de primăvară. Primul pas al selecției reprezintă completarea formularului, care are rolul de a ne face o idee mai clară despre mentalitatea ta și impactul pe care dorești să îl ai asupra comunității. Dacă ne plac răspunsurile tale, te vei programa la un interviu cu doi dintre membrii clubului, pentru a ne da seama dacă într-adevăr ești persoana potrivită pentru echipa noastră.
Ulterior, în cazul în care vedem în tine tipologia pe care ne-o dorim alături, vei intra în perioada de aspiranță. Atunci, alături de alți aspiranți ce își doresc să adereze la clubul nostru, veți realiza de la zero un eveniment, sub atenta coordonare a unor membri experimentați. Acesta este momentul în care veți învăța cum să transformați o idee originală într-un proiect de succes, înfruntând toate provocările care vă vor ieși în întâmpinare. Nu în ultimul rând, cei care se vor remarca din fiecare echipă, prin implicare și un spirit organizatoric puternic dezvoltat, vor deveni oficial membri ai Interact OCTO.
15+ evenimente organizate în ultimul an
16800+ lei donați
10+ cauze sprijinite
70+ membri activi
2 teambuilding-uri anual
colaborări în cadrul District 2241
Un club. O familie.